Pian la Mortimer

Începând din toamna anului 2018, având convingerea că muzica și educația muzicală ajută la dezvoltarea armonioasă a copiilor, am decis să începem colaborarea cu un profesor talentat și pasionat de muzica clasică.

Antrenamentul muzical se va reflecta în perceperea superioară a sunetelor, dezvoltând în mod aproape inconștient un accent și o pronunție superioară a cuvintelor dintr-o limbă străină.

Aysel-Luiza Pușcașu susține la sediul Mortimer București lecții individuale de pian.

În câteva cuvinte, Aysel se prezintă: „Am absolvit Secția de Interpretare – Pian a Liceului de Muzică „Regina Maria” din Constanța. Mi-am continuat studiile muzicale în cadrul Universității Naționale de Muzică București – Secția Interpretare – Pian – Clavecin.

Am participat la cursuri de măiestrie de pian și muzică de cameră sub îndrumarea profesorilor Françoise Langellet, Ketil Haugsand, Jan de Winne, Marcel Ponseele. Am participat la cursurile de vară ale Academiei de Sable din Franța sub îndrumarea lui Blandine Rannou. Particip constant în proiecte concertistice, recitaluri solo și camerale organizate în cadrul stagiunilor de concerte ale Universității Naționale de Muzică, Filarmonicii „G. Enescu”, Bisericii Anglicane. De asemenea, am susținut concerte și în afara țării, precum, Franța, Norgevia, Turcia, Germania, Italia.

Îmi place să predau pian copiilor de toate vârstele, să-i îndrum spre o dezvoltare armonioasă prin muzică

Vă spunem bun venit în lumea sunetelor și vă încurajăm să oferiți copilului Dumnevoastră ocazia să descopere o lume nouă alături de Mortimer și prietenii lui!