This is a Repeat after me Energizer, This is a Do as I do Energizer

Iulie 2017

Am stat câteva zile la Criț, în județul Brașov, la sași acasă…

A fost frumos că de n-ar fi fost nu v-am fi povestit.

Pe lângă orele de engleză deja tradiționale, Summer Fun English Course 2017 a avut în acest an ore de pian și de desen, alături de invitatele noastre Aysel și Andra cărora le mulțumim pentru implicare și efort. Mulțumim în mod special echipei de la Casa Kraus pentru căldura cu care ne-au primit și prietenia pe care ne-a oferit-o.

Am cunoscut și am aflat zona și oamenii locului, câte ceva despre cum se face painea, hameiul și ceramica albastră de Saschiz. Am vizitat cetatea Rupea; la ferma de bivoli am mers cu căruțele și pentru că a fost “cool”, am dat o fuga și cu bicicleta. Am făcut și am mâncat compot și lichiu (nu rachiu;) iar în pauze am colindat dealurile Crițului. Am ascultat orga din cetate și am urcat în turnul bisericii să vedem clopotul cu povestea lui începând de la 1550. Și nu uităm să vă spunem că am avut desigur Talent Show și focul de tabără cu Energizer-ele lui.

Răsfoind cartea ziaristei Ruxandra Hurezean, am depănat istoria, poveștile și viața unui sat de sași. Și am avut chiar bucuria să o întâlnim și să o ascultăm pe Doamna Sofia Folberth. Am desprins poate un pic din secretul longevității… “S-a născut la Criț în 1922, într-o familie înstărită de oameni credincioși. Știe toată povestea vechii așezări de sași, limba flamandă, germana și româna. A trăit războiul și comunismul ca pe două mari boli…. Este la biserica evanghelică din Criț, acolo o găsiți vară de vară, refăcând cu vorbele ei trecutul pierdut al poporului de sași”

Astfel, cursul nostru de engleză, pe care îl organizăm în fiecare an la munte, a devenit un prilej de meditație asupra locului, calității vieții și asupra felului în care școala a avut importanța ei aici, într-o comunitate mică cu legi clare făcute și respectate pentru binele grupului.

Un fel de umbre pe cer ce au revenit pentru inspirația vremurilor prezente, copleșite de prea mult ritm.