Cursuri de engleză pentru copii

Personajul nostru, Mortimer, îi însoțește pe copii pe parcursul lecțiilor. Mortimer, alintat “Morty”, este un băiat care trăiește în vremea cavalerilor. Urmare a unei erori de magie a unchiului și profesorului lui, pe nume Godfrey, el călătorește în timp până în zilele noastre.

Cu el sunt profesorul său și cei mai buni prieteni ai lui, dragonul Malcolm și liliacul Betty, și împreună vor descoperi o mulțime de lucruri noi. Copiii sunt pur si simplu fermecați de Morty și prietenii lui, precum și de aventurile prin care trec împreună.

Vă invităm să ne descoperiți!

Engleza pentru cei mici ("English for Minis")
Curs pentru începători cu vârste între 2 și 4 ani

La această vârstă copiii învață engleza cu aceeași ușurință cu care au învățat limba maternă. Primul contact cu limba îl experimentează în mod delicat, în grupuri mici. Jocurile antrenante, cântecele și materialele de predare transformă lecțiile în experiențe deosebite. Odată ce au împlinit vârsta de 4 ani ei pot urma cursul “Engleza pentru copii”.

Engleza pentru copii ("English for Children")
Cursuri pentru începători și avansați cu vârste între 4 și 10 ani

Fiecare copil va fi încurajat să învețe limba în cele mai bune moduri, prin joacă și în grupuri mici pe categorii de vârstă. În prima fază copiii învață să înțeleagă și să pronunțe cuvinte și propoziții scurte. Mai apoi, se introduc scrisul și exercițiile de gramatică. După o perioadă de timp relativ scurtă, copiii pot cânta cu ușurință cântece în engleză, pot avea conversații simple și pot înțelege povestiri scurte. La finele unui singur an de studiu, copiii dobândesc un vocabular de aproximativ 500 de cuvinte și pot cânta 14 cântece în engleză.